Asociatia de Turism Oltenia (ATO) este o organizatie neguvernamentala, fara scop patrimonial, care are rolul de a promova turismul in regiunea Oltenia atat la nivel national cat si la nivel international, in parteneriat cu operatorii din turism si actorii locali de dezvoltare.
ATO a luat fiinta in data de 12 iulie 2004, Asociatia de Turism Oltenia, la initiativa d-nei Marilena Bogheanu, Director al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia. ADR SV Oltenia a considerat necesara crearea unui organism care sa actioneze la nivel sectorial si regional in sprijinul dezvoltarii turismului si promovarii potentialului de care regiunea dispune, in scopul practicarii unui turism civilizat, competitiv, la nivel european.
Astfel, constientizand faptul ca activitatile de turism si activitatile conexe (comert, mestesuguri, alte servicii aferente acestui domeniu) sunt generatoare de venituri importante, ne-am focalizat atentia pe constituirea acestei Asociatii care sa promoveze turismul in regiune in parteneriat cu operatorii din turism si actorii locali de dezvoltare.
Principalele obiective pe care ATO si le propune sunt urmatoarele:
- realizarea unei baze de date structurata pe toate categoriile de turism din Oltenia (montan, rural, viticol, balnear, istoric, ecumenic, cultural, educational, agrement, vanatoare si pescuit, rezervatii si monumente ale naturii, speologie, etc.) plecand de la analiza infrastructurii existente, in parteneriat cu toate institutiile si persoanele care sunt implicate in activitati turistice sau activitati conexe acesteia;
- definirea unei strategii de dezvoltare a turismului pe baza analizelor efectuate si a oportunitatilor identificate;
- realizarea unei pagini de internet pentru promovarea echilibrata a turismului din Oltenia, cu accent pe specificul regiunii noastre, prezentarea festivalurilor folclorice, a zonelor de mare atractivitate, a capacitatilor de care dispunem in acest domeniu;
- oferirea de informatii si asistenta tehnica privind accesarea fondurilor europene, guvernamentale si a creditelor in conditii avantajoase;
- accesarea de fonduri destinate instruirii personalului implicat in activitatile din turism, realizarii de materiale promotionale precum si dotarii necesare;
- sprijinirea tuturor entitatilor cu activitati in turism in scopul accesarii de fonduri;
- identificarea cursurilor privind instruirea personalului din turism si la nivelul top-managementului, in vederea cresterii calitatii serviciilor in turism;
- activitati de lobby pentru regiunea Oltenia la nivel national si international;
- crearea unor centre regionale de informare turistica, care sa cuprinda coordonatele tour-operatorilor si a organizatiilor ce desfasoara activitati de turism, ale hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, restaurantelor, zonelor de agrement, ale domeniilor de vantoare si pescuit, traseelor turistice, serviciilor de inchiriere masini/ ambarcatiuni/ echipamente sportive, etc;
- inventarierea evenimentelor si traditiilor din Oltenia;
- stimularea implicarii autoritatilor locale in valorificarea traditiilor existente la nivelul fiecarei localitati, cu rol important in dezvoltarea acestora;
antrenarea autoritatilor publice locale
- in dezvoltarea infrastructurii adiacente (drumuri, utilitati, telecomunicatii, asistenta medicala, salvamont, salubritate) in scopul desfasurarii unui turism civilizat si competitiv;
- conceperea unor pachete de servicii turistice integrate in regiunea Oltenia;
- identificarea unor trasee si circuite turistice;
- protejarea rezervatiilor naturale si introducerea conceptului de «zona naturala protejata» in care, in comunitatile rurale, activitatile economice sa nu afecteze mediul (flora si fauna).